Studiu de caz: recuperare completa dupa o penalizare manuala

recuperare penalizare

Spre deosebire de penalizarile aplicate automat de un algoritm, in cazul penalizarilor manuale, avem de-a face cu un editor Google care a inspectat site-ul si a decis aplicarea penalizarii.

De obicei, motivul este nerespectarea asa numitelor webmaster quality guidelines, care sunt suficient de stufoase incat sa includa cam toate tehnicile SEO folosite cu scopul de a creste artificial pozitia unui site in rezultatele cautarilor.
De asemenea, o penalizare manuala este insotita de un mesaj in contul Google Search Console al respectivului site, in care se specifica motivul pentru care a fost aplicata. Deci, caile prin care se poate actiona pentru ridicarea penalizarii sunt relativ clare, cel putin la nivel de strategie generala.

Acestea fiind spuse, acum ceva timp am fost contactati de un client (o respectabila companie de software), care avea un landing page pe pozitia 3 in cautari. Nivelul competitiei pentru respectivul keyword era de aproximativ 5 milioane de pagini indexate iar pagina respectiva era unul dintre principalele canale prin care compania atragea clienti noi.

In luna noiembrie 2016, clientul observa ca pagina respectiva, care isi pastrase stabila pozitia in cautari in ultimul an, a disparut relativ brusc de pe pozitia 3, fiind practic ca si inexistenta undeva pe pagina 50.
Avand in vedere ca rapoartele de trafic se faceau lunar, problema a fost depistata abia la finalul lunii, lipsa de clienti noi fiind pusa pe seama sfarsitului de an.

Investigatia noastra a inceput cu Penguin 4.0 ca suspect principal, deoarece tocmai fusese lansat cu o luna inainte. Insa nu acest algoritm era vinovatul, lucru devenit clar imediat ce am primit acces la conturile de Google Analytics si Search Console ale clientului.

manual actions

Existenta unui asemenea mesaj semnifica, fara niciun dubiu, ca este vorba de o penalizare manuala.
Rank-ul propriu zis al site-ului nu este penalizat in mod direct ci indirect, ca urmare a marcarii acelor link-uri ca fiind de proasta calitate, acestea pierzandu-si influenta pozitiva asupra pozitiei in cautari a paginii respective.

Asadar, in acest moment stiam cauza exacta a penalizarii: link-uri artificiale. Nu ne mai ramanea decat sa trecem la verificarea profilului de link-uri al site-ului respectiv, pentru a vedea care dintre ele corespund modelului sugerat de Google. Aceasta verificare se poate face direct din Google Search Console (sectiunea Links to Your Site) sau cu Moz Open Site Explorer.

In urma verificarii, situatia s-a clarificat si mai mult: in topul tabelului, tronau la loc de cinste aproximativ 8 mii de linkuri de la pinterest.com si subdomenii ale acestuia.
Investigand paginile respective, lucru facut probabil si de cei de la Google, se vedea clar ca este vorba de o actiune artificiala, a unui software. Numarul extrem de mare de link-uri si lipsa totala de legatura cu subiectele paginilor veneau in sprijinul acestei teorii. Mai mult, fara a intra in foarte multe detalii tehnice, software-ul respectiv se folosea de o vulnerabilitate a contului de user pinterest pentru a injecta text si link-uri dofollow (care transmit autoritate); acestea nu erau vizibile pentru vizitatori, dar existau in codul paginilor respective, fiind deci vizibile pentru Google.

De obicei, pasii ce trebuie parcursi in aceste cazuri sunt urmatorii:

  • Se contacteaza clientul, pentru a comunica rezultatele investigatiei si ce urmeaza sa se intample mai departe.
    Totodata, ne asiguram ca actiunea care a adus penalizarea este oprita si nu se va mai desfasura pe viitor. In cazul de fata, campania de SEO spam s-a desfasurat fara cunostiinta conducerii firmei, lucru confirmat de faptul ca software-ul respectiv inca posteaza link-uri pe pinterest chiar la momentul scrierii acestui articol.
  • Link-urile respective trebuie semnalate ca fiind necorespunzatoare (se completeaza un fisier disavow) in Google Search Console. In cazul in care avem de-a face cu un numar mare de la un singur domeniu, putem marca si exclude intregul domeniu, lucru care de altfel s-a si intamplat in cazul nostru.
    Fisierul disavow se trimite catre Google, impreuna cu o cerere de reconsiderare (reconsideration request). Procesul de reconsiderare dureaza in general cateva saptamani.
  • Pana sa se aplice penalizarea, acele link-uri influentau pozitiv pozitia paginii in rezultatele cautarilor.
    Deci va fi nevoie sa atragem link-uri noi, de calitate, pentru a compensa pierderea.

In cazul nostru, dupa aproximativ 2 saptamani am primit raspunsul pozitiv din partea Google:

reconsideration approved

Insa asa cum era de asteptat, faptul ca Google a recunoscut eforturile noastre de a rezolva situatia, scotand penalizarea, nu a fost insotit si de o reintoarcere a landing page-ului pe pozitia anterioara. Monitorizarea zilnica a rank-ingului pentru keyword-ul principal confirma in continuare pozitia de pe pagina 5, total nesatisfacatoare.

In aceste conditii, am pus la punct urmatoarea strategie:

  • Imbunatatirea structurii si numarului link-urilor interne catre pagina respectiva, cu scopul de a-i creste autoritatea interna pana aproape de nivelul unei pagini principale (din meniul site-ului)
  • Optimizare SEO tehnica si on-page: scaderea timpilor de incarcare a paginii, imbunatatirea meta title/description pentru a creste rata de click (CTR) de pe pagina cu rezultatele cautarilor
  • Modificarea continutului paginii si structurarea acestuia pozitionand clientul ca actor principal, nu Compania. Pe baza unui studiu de nisa am creat un profil demografic al tipului de client si al nevoilor acestuia. Apoi am testat reactia userilor (A/B test) in urma modificarii paginii si am ales varianta cu cei mai buni parametri de engagement.
  • Activitate de documentare tehnica si studiul concurentei pentru nisa respectiva, in vederea publicarii de continut de cea mai buna calitate, superior chiar paginilor din topul cautarilor. Am studiat subiectele principale de stiri si discutii de pe site-urile cu autoritate in acest domeniu si am stabilit prin ce metode vom incerca sa atragem un link natural de la aceste surse.

Executia acestui plan a durat aproximativ 2 luni, pe parcursul carora nu s-au inregistrat modificari majore in privinta pozitiei landing page-ului, care ba stagna, ba avansa sau scadea dupa o logica proprie.
Momentul in care am fost siguri de succes a fost atunci cand cateva dintre paginile noi publicate au inceput sa adune vizitatori din social media. Apoi a urmat citarea pe un blog important, ca urmare a unui studiu asupra nisei respective la care au participat aproximativ 5000 de persoane.

Recuperarea pozitiei s-a produs rapid, pe parcursul a cateva zile, in care pagina a avansat cate 5-10 locuri, pana s-a oprit fix pe pozitia initiala: locul 3.
Timpul total, din momentul in care am fost contactati si pana cand efectele penalizarii au disparut complet, a fost de 3 luni.

Dat fiind faptul ca publicam acest articol la aproximativ 2 saptamani de la momentul recuperarii pozitiei, nu suntem siguri inca daca pagina va avansa si mai mult.
Daca se va intampla asa ceva, vom desface sampania, pentru ca primele 2 locuri sunt impartite de Wikipedia si Microsoft.

Share

PixelRage este o agentie din Bucuresti cu 15 ani de experienta in servicii de optimizare SEO si promovare site-uri. Prin natura meseriei, suntem la curent cu ultimele noutati din aceasta industrie si nu ne place sa le pastram numai pentru noi. Saptamanal, analizam si discutam ultimele stiri sau publicam opinii si articole despre probleme de importanta majora in SEO.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *