Sa te apuci sa faci reclama GTA-ului nu este tocmai un lucru foarte productiv. L-a jucat tot poporul de efectiv s-au tocit cd-urile in unitate, n-are nici un rost sa vin sa va mai aduc si eu aminte de el. Intre timp insa, posesorii de PS2 s-au bucurat cu luni bune inaintea noastra de ultima parte aparuta a seriei, si anume San Andreas. Pana si site-urile cu obiect de activitate complet paralel cu gamingul au avut review dedicat jocului, de te luai cu mainile de cap citind, in fond si la urma urma urmei, acelasi lucru de 350 de mii de ori la rand, si tot adunand inconstient in cap note de peste 95. Sumarizand, cu permisiunea dumneavoastra, ne vom alatura si noi grupului de fan boys al site-urilor de gaming de pe net, ii vom tranti o nota grasa de tot, si in ceea ce urmeaza, vom detalia subiectiv, biased si ce mai vreti voi.

Daca pana acum ati tocit cd-uri cu Vice City sau primul (!?!) GTA3, de aceasta data veti da transpiratii unitatii DVD, jocul inghitind numai acest format de stocare a datelor. Din 4.6 giga de install, San Andreas foloseste aproximativ 3.3 giga de spatiu numai pentru partea sonora a problemei, ca sa va faceti idee. Ca fapt divers, si usor paradoxal, cantitatea efectiva de “sound” a jocului pare mai redusa insa ca in Vice City care, dupa cum spuneam, venea doar pe doua cd-uri. Este foarte posibil ca vina sa o poarte sistemul de shuffle al posturilor de radio dat peste cap, dat fiind ca de-a lungul saptamanilor de joc adunate pana acum am ajuns la exasperare sa dau pe Radio X complet random si sa ascult aceeasi melodie, over and over, and over…chit ca este vorba de Soundgarden.
De cealalta parte a spatiului ocupat insa, imi scot basca respectuos in fata chinezilor de la Rockstar, care probabil ar prefera sa numere boabe de orez decat sa mai recreeze o data spatiul absolut gigantic de joc prezent in San Andreas.

De data aceasta, dupa cum evident toata lumea stie, insa o voi spune oricum, actiunea jocului este plasata din punct de vedere temporal intre Vice City si GTA3, respectiv la inceputul anilor ’90. Setting-ul a permis plasarea San Andreas-ului in mijlocul ascensiunii hip-hop-ului sa-i zicem modern, ceea ce evident implica gasti de cartier, personaje colorate si de culoare, si un limbaj corespunzator zonei. Chestia asta a declansat un val intreg de “internet racism”, care in opinia mea este cea mai penibila forma de rasism, (de la distanta sigura, sa zicem) chit ca recunosc cinstit, uneori are darul de a fi amuzant, presupunand desigur ca tonalitatea pielii este corespunzatoare. Poate sunt subiectiv cand declar ca nu are cum sa nu iti placa setting-ul “cu negri” decat daca esti vreunul din idiotii care isi inchipuie ca face parte din rasa superioara, sau ceva de genul asta. Umorul este prezent in continuare, ca in orice GTA, scenariul este original macar din prisma faptului ca nu am mai jucat asa ceva pana acum, iar varietatea misiunilor din joc fac absolut irelevanta culoarea texturii personajului principal.

Scenariul jocului este bun, si asta este tot ce trebuie sa stiti despre el. E motivant, te face curios, iar varietatea personajelor care iti dau misiuni fara legatura cu firul epic principal este mult mai mare ca in Vice City. Chestia asta se traduce prin “o sa faceti misiuni pana la sfantu’ asteapta”. Jocul este lung, chiar foarte lung, ceea ce pentru unii nu este neaparat un lucru bun, insa sa nu uitam ca vorbim de Rockstar Games. Jocul nu isi pierde din forta din punct de vedere al motivatiei, nu devine nici repetitiv, nici plictisitor, si nici lehamite nu ti se face sa-l joci, chit ca Battlefield 2 sta sa apara la orizont.

Inainte de a intra in noutati, misiunile. Ca in orice joc GTA, domniile lor reprezinta cireasa, frisca, sau orice alta substanta obscena ce va poate trece prin cap la ora lecturarii articolului. V-ati spart de ras ocazional uitandu-va la cutscene-urile din Vice City sau GTA3 ? O sa va spargeti de ras si aici, garantat. Cu cateva ocazii am repetat anumite misiuni (dupa ce am salvat, binenteles) doar ca sa mai rad un pic. Comentariile si cutscene-urile sunt cel putin hilare, evident in sensul bun. Chestia asta este binenteles completata de comentariile de oameni nesanatosi ale indivizilor responsabili cu posturile de radio. Ceva imi spune totusi ca Vice City a fost un pic superior San Andreas-ului la capitolul “radio humor”. Nu zic ca nu o sa radeti cu lacrimi ascultand reclamele, doar ca Vice City a parut doar o idee mai amuzant. E ca si cum ai viziona 2 episoade diferite din Seinfeld. La ambele razi, insa cel cu Marine Biologist este parca mai amuzant decat cel cu Soup Nazi, chit ca fun factorul este mult peste medie la ambele exemple.

Misiunile in sine sunt extrem de variate. Mi se pare extraordinar sa folosesti sofatul de masini ca gimmick la 90% din misiuni, insa sa le gandesti in asa fel incat sa nu fie repetitive. Foarte greu de explicat, insa perfect adevarat. In aceeasi masura, nu inteleg fixatia Rockstar Games pentru misiunile cu masinute si elicoptere teleghidate. Mi-au scos peri albi. Prefer sa fug cu politia “de 6 stele” dupa mine decat sa mai fac misiunile lui Zero din San Andreas. Poate ca am eu degetele un pic mai anchilozate, insa schema de control pentru astfel de utilaje de condus ramane in continuare cumplit de dificila. Rezumand insa, varietatea generala este cu un cap peste Vice City. Tot respectul.

Noutatile efective sunt introduse subtil in joc. Nici nu iti dai seama pana cand nu realizezi ca totusi chestia asta nu ai mai facut-o pana acum in Vice City. Fiecare improvement adus este exclusiv in ograda gameplay-ului, ceea ce, binenteles, este ograda care conteaza. Cum sa va spun, nu pare mare lucru sa introduci bicicleta in joc ca vehicul manevrabil, insa odata ce pedalezi…e bestial. La fel si cu mini jocurile noi. Pare praf in ochi sa te poti juca la arcade-uri, sa pariezi la cazino sau sa joci biliard, baschet ori sa faci curse cu BMX-ul pe half pipe-uri, insa nu este. Mini games-urile noi (si credeti-ma cand va spun ca sunt foarte multe) sunt integrate absolut perfect in peisaj, adauga o noua dimensiune jocului, si te fac sa te intorci chiar dupa ce ai terminat campania principala. Restul de imbunatatiri au fost gandite clar in ideea ca, oricat de lung ar fi jocul, misiunile se termina la un moment dat. Asadar, aspectul personajului poate fi modificat. Utilitatea este desigur 0. Conteaza ca ofera variatie, si daca ai chef, o poti face. Ai multiple magazine de haine presarate prin tot San Andreas-ul, fiecare cu oferte diferite in materie vestimentara. CJ poate fi imbracat cum va taie capul, conform modei inceputului anilor 90’, binenteles. Acelasi CJ beneficiaza acum si de sali de forta, unde poate trage de fiare (sub forma unor mini jocuri) si adauga subtil la masa musculara, pana va treziti cu un monstru de personaj, cu bicepsul cat capul pe ecran. Exista pizzerii, burger joint-uri si restaurante in joc, care au rolul principal de a restaura sanatatea faultata de vreun glonte, insa care mai adauga alt element important gameplay-ului: grasimea. Il puteti umfla pe CJ cat un porc gata de taiere. Umflatul personal se va comporta in mare la fel, insa va sari mai putin, va alerga mai putin pana se va opri sa-si traga sufletul, insa va arata…ei bine, ca un porc umflat.

Toate aceste elemente duc inevitabil la cel mai important element nou al jocului, si anume la partea de RPG. Titulatura este totusi umflata, deoarece nu veti castiga experienta sau aloca puncte la diferite atribute. “RPG-ul” consta intr-o serie foarte lunga de stats-uri ce se imbunatatesc automat de-a lungul jocului prin repetitie. Cresterea suncii sau masei musculare functioneaza dupa acest principiu. Tragi de gantera, creste putin bara de “muschi”. Manaci ca porcul, creste bara de “fat”. In aceeasi masura, skill-ul de condus masini, motociclete, biciclete, barci sau avioane creste si el, in functie de folosire. Bara respectia avanseaza greu, dat fiind ca jocul este lung, si la inceput impresia este ca nu se intampla nimic, chit ca nu este adevarat. Un skill mai mare presupune stabilitate mai buna, caderi mai rare si, in general, o stare mai avansata de confort in timp ce un vehicul e condus. Toate armele din joc beneficiaza de acelasi tratament. Creste range-ul, creste acuratetea, iar intr-un final, este posibil sa fie manuite 2 arme in acelasi timp. Nu va ganditi la 2 lansatoare de rachete, ca nu sunteti Rambo, ci la 2 UZI-uri, de exemplu. Iar akimbo-ul in San Andreas este devastator, chestie deosebit de utila, dat fiind ca jocul nu este tocmai usor in anumite situatii.

Iar daca tot vorbim de dificultate, misiunile efective nu sunt (cu cate mici exceptii) mai grele sau mai usoare ca cele prezente in celelalte titluri ale seriei. Dificultatea un pic sporita reiese dintr-o serie de modificari aduse de Rockstar mecanicii de joc, cum ar fi sursele de venit. O buna bucata din partea de inceput a San Andreas-ului va fi petrecuta intr-o saracie lucie; pana si un banal respray al masinii pentru a scapa de politie trebuie cantarit, deoarece mai nou, nu fiecare misiune aduce bani. Majoritatea aduc o alta noutate, si anume respectul, care se aduna si el dupa modelul RPG descris mai sus, finalitatea fiind posibilitatea recrutarii de gang members care adauga un pic la muschiul necesar unei batai mai serioase. Asadar, banul nu mai este doar o bara in coltul ecranului la care nu va uitati decat o data la 100 de ani. Armele sunt mult mai scumpe, misiunile, dupa cum spuneam, nu mai aduc bani, iar cele care totusi mai suplimenteaza portofelul o fac cu destula zgarcenie, deci strategia efectiva de joc se modifica in consecinta. Misiunile clasice de ambulanta sau taxi sunt o optiune absolut necesara acum in scopul suplimentarii venitului, iar cand va ganditi ca in sfarsit ati rezolvat problema banilor, ati cumparat doua proprietati (dupa modelul Vice City) si ati ramas lefteri din nou. Asadar, atentie la ce cheltuiti.

Noutatile aduse de Rockstar nu se opresc aici. Mai sunt si alte lucruri de povestit, insa in fond si la urma urmei, puteti descoperi si singuri.
Exista totusi o aditie adusa seriei care trebuie un pic comentata, si anume camera mobila. Mai nou, San Andreas permite deplasarea camerei cu mouse-ul in ce directie se doreste. Asta inseamna un proces de reobisnuire cu sistemul, ceea ce se traduce prin nervi la superlativ in prima jumatate de ora, cand masina va lua obligatoriu curba mai repede decat o va face camera. Ulterior insa, motivul pentru care acum tastele directionale sunt bindate la modul default pe “w,s,a,d” devine evident. Atat personajul cat si masina se controleaza ca intr-un 1st person shooter: masina este manevrata cu tastatura, iar mouse-ul se ocupa cu ajustarea camerei cand se considera a fi necesar. Sistemul necesita un pic de obisnuinta, insa odata ce l-ati dibuit, camera din San Andreas devine mult mai buna, intuitiva si user friendly decat cea din Vice City.

Din punct de vedere grafic, prima impresie nu este tocmai fericita. Veti avea sub ochi acelasi engine folosit atat in GTA3 cat si in Vice City (din motive de Playstation 2), ceea ce inseamna ca din punct de vedere estetic nu veti primi nimic diferit. Jocul arata invechit, iar micile imbunatatiri aduse (un sistem in opinia mea hidos de umbre, motion blur la viteza mare si efecte de ceata, caldura si ploaie) nu sterg prea mult impresia de urat. Partea buna e ca, la fel ca in cazul camerei, ochiul se obisnuieste, si pana la urma totul arata chiar bine. Texturile nu vor capata vreodata un boost de calitate si/sau claritate, insa modul in care Rockstar si-a realizat orasul, varietatea deosebita a locatiilor si efectiv numarul fantastic de mare de chestii de vazut fac aspectul grafic prea putin important.

Sonor…e Grand Theft Auto. O gramada de posturi de radio, reclame, voice acting de calitate, poante, si reclame duse cu capul. Din punct de vedere muzical, Vice City nu poate fi depasit, insa acest lucru nu trebuie interpretat ca minus, deoarece plasarea temporala a San Andreasului nu permitea alt stil muzical. Exista cateva posturi de radio excelente (radio X pentru rock, radio Los Santos pentru hip hop early 90’s si Mastersounds pentru funk), si cateva absolut inutile, de genul K-Rose (cine dracu’ are chef sa asculte muzica country intr-un joc ca GTA ?), sau talk show, adica WCPR. Muzica este buna in cea mai mare parte, insa locatia temporala a jocului a introdus automat si cateva formatii care personal nu le apreciez de nici un fel, si nu am nici un chef sa le ascult. E ca si cum ar aparea un nou GTA plasat in 2005 si ar exista un post de radio in care ar trebui sa ascult doar Backstreet Boys sau N-Sync. Iar simplul fapt ca peste “backstreet boysii din San Andreas” s-au asternut aproape 15 ani nu face ca muzica la care ma refer sa fie mai valoroasa, ca nu e vin. Evident, impresia este subiectiva, si poate ca altii vor asculta En Vogue si Bobbie Brown cu mai multa placere decat mine.

Din pacate, partea de sound beneficiaza si de ceva bube tehnice. Multa lume cu placi de sunet Creative a avut probleme cu sunetul care pur si simplu disparea, pacanea sau nu se auzea cum trebuie. Altii au fost tratati cu crash dupa crash (subsemnatul face parte din categoria respectiva). Altii s-au trezit ca nu au texturi pe personajul principal. Nu se stie exact cine poarta felia majoritara de vina, deoarece clar o parte din probleme sunt cauzate atat de driverii Forceware de la Nvidia, cat si de Catalystii de la Ati, sau porcariile de “driveri” scosi de Creative. Per total insa, desi jocul este smooth si nu cauzeaza dureri de cap, unele sisteme efectiv nu se inteleg cu el.

Ce face din San Andreas un joc exceptional este gameplay-ul. Jocul creaza dependenta dupa modelul rpg-urilor online. Reteta de joc tine capul sus cu brio, iar imbunatatirile aduse acestui capitol sunt excelente oricum le-ai rasuci. Binenteles, ca si GTA3 sau Vice City, San Andreas poate fi considerat (cu deosebita larghete) un produs cultural. Umorul nu este dupa modelul “vacanta mare”, ci da dovada de un simt al ironiei adus la rangul de arta, si de un bun gust rar intalnit. Modul in care San Andreas “inteapa” este absolut delicios, chit ca este vorba de stilul “ghetto nigga I’ll pop your ass” sau razboiul din golf, sau orice altceva. Aceste doua aspecte, umorul si gameplay-ul fenomenal” ridica jocul sus de tot, peste eventualele stari de nervi ce ar putea interveni la o misiune mai dificila, vreo problema tehnica sau altceva.

Dupa cum spuneam la inceputul articolului, nu are rost sa faci reclama GTA-ului. Chestia asta ramane in picioare, deci nu mai are nici un rost sa vi-l recomand. E GTA, e San Andreas, deci trebuie jucat. Cam atat.