Review fara spoilere, deoarece e frumos sa dai "new game" fara sa stii in ce o sa intri.
Assassin's Creed puncteaza puternic inca din start, reusind sa vina pe piata cu un setting original, macar din punct de vedere al locatiei, si al obiectivelor. Ca si gameplay, jocul ia reteta Prince of Persia, o rafineaza, o extinde, si o transpune intr-un univers free roaming, plasat undeva in perioada Cruciadelor.

In ceea ce priveste nota ce se prefigureaza la coada articolului, sa pornim cu o mica declaratie: nu conteaza CE faci, ci conteaza CUM o faci. Daca treaba asta suna bine, sunt sanse mari sa fiti lasati lati in scaun. Daca nu, sunt sanse la fel de mari sa va umpleti de nervi dupa cateva ore de joc. Si asta pentru ca Assassin's Creed putea fi un clasic, un joc folosit de altii ca sursa de inspiratie, insa forma sa actuala, nu este decat un joc bun, insa nu extraordinar, ce nu are alta utilitate decat sa serveasca ca rampa de lansare pentru sequel. Si ce inseamna 87 ? Inseamna un joc "putin sub 90", adica fix ce zic aici, un joc aproape de a rupe gura targului...insa nu prea. Asta ca sa ne lamurim de la inceput.

Problema majora a jocului este repetitivitatea. Tot ce nu tine de univers, animatii, sistem de lupta si quest principal este strepezitor de repetitiv. Cu oricat optimisim ai privi problema (ca mine, de exemplu), iti sare in ochi. Ai 4 tipuri de misiuni secundare (interogation, eavesdropping, pickpocket, save the citizen) ce se repeta la nesfarsit. Nici macar speech-ul personajelor nu este diferit, te apuca durerea de cap. Te plimbi prin oras, si asculti acelasi mesaj strigat de "town cryeri" de 1 miliard de ori, tampesti cu nervii, nu mai poti. Si apoi ajungi intr-o mare piata publica din Ierusalim, unde ai 2 indivizi d-astia unul langa altul, care spun acelasi lucru cu un delay de aproximativ o secunda: cacofonie medievala. Tot ce inseamna random in jocul asta se repeta.

Paragraful de mai sus reprezinta calcaiul lui Ahile in Assassin's Creed. Este "game breaker-ul" ce probabil va face multa lume sa renunte. Cei cu un pic de rabdare insa, cei ce vor inchide ochiul (si urechea) la repetitivitate, si vor incerca sa descopere jocul, povestea, universul si atmosfera, il vor termina si nu vor regreta nici un pic. As follows:

Nu stiu in ce masura declaratiile producatorilor despre autenticitatea universului sunt ... ei bine, autentice, insa in momentul in care intri joc, esti lovit de impresia de "acolo". De la arhitectura orasului la costumatiile NPC-urilor si decoratiunile interioare ale cladirilor. Da foarte, foarte bine. Un alt element excelent este modul in care orasele din joc (Ierusalim, Damasc, Acre, Masiaf) sunt populate. Tentative de "living, breathing world" au mai fost, insa Assassin's Creed duce conceptul la un nou nivel.

Orasele sunt pline ochi de NPC-uri ce isi vad de treaba si, desi nu avem un sistem complicat de "acum mananc, acum dorm" ca in Oblivion, orasenii din AC sunt mult, mult mai naturali decat cei din jocul celor de la Bethesda. Apoi, este numarul efectiv: nu o data esti nevoit sa iti faci loc cu forta prin multime. NPC-urile se agita, tipa, scapa ce au din maini, te imping si protesteaza in momentul in care sunt busculate prea tare si, in cazuri extreme, cheama "garda".

Sigur, dupa cateva ore de joc te-ai saturat pana peste cap sa auzi cum garzile sunt chemate cu aceeasi replica obosita, si cum paznicii au aceiasi replica (who did this) cand gasesc un cadavru, insa macar din punct de vedere vizual, NPC-urile se comporta...natural.

In cazul in care aglomeratia oraselor devine enervanta (sunt personaje ce populeaza universul gandite special sa te calce pe nervi, cum ar fi cersetorii) poti alege calea acoperisurilor. Nici un alt joc aparut pana acum, chit ca se numeste Thief sau Prince of Persia nu reuseste sa se apropie de degetul mic al oamenilor care au realizat sistemul de free-running din Assassin's Creed. Altair, eroul principal, alearga fara intrerupere pe orice suprafata, trece din animatie in animatie cursiv, fara oprire, fara a sesiza unde se schimba frame-urile, fara acele mici momente moarte dintre tipurile de animatie existente.

Iti misti personajul cu stickul, tii apasat right trigger, si "A", iar Altair va detecta in mod corect de fiecare data daca in fata e un perete, o "prapastie", o barna, un om sau orice altceva, si isi va continua goana nebuna pana cand il opresti din fuga cu gura cascata si iti doresti ca jocul sa fi avut o functie de replay. Este imposibil sa nu fii macar putin impresionat de animatiile din jocul asta, si de interactivitatea fara precedent avuta cu peisajul. Sunt foarte, foarte putine locuri ce nu pot fi escaladate, deoarece ai iesi din harta daca ai face-o. Ca argument suprem la adresa sistemului, in lupta finala, chiar inainte de finalul jocului si de credits, am vazut o animatie noua; ceva ce nu mai avusesem ocazia sa vad pana atunci. In mult peste 20 de ore joc. Atat de multe sunt.

Jocul te incurajeaza sa explorezi prin libertatea absoluta de miscare avuta in orase, fie ea pe orizontala, la nivelul strazii, fie pe verticala, pe acoperisuri. De altfel, singura modalitate de a descoperi harta este sa te cateri pe cele mai inalte cladiri din zona (turle de biserici, sa zicem), unde exista optiune de "observe". Si, desi o faci de foarte multe ori de-a lungul jocului, escalada nu este niciodata plictisitoare, pentru ca jocul este atat de bine facut din punctul asta de vedere incat te uiti masca cum Altair se agata de cele mai mici galme, barne, sau bucatele de piatra si continua sa urce.

Si absolut niciodata, niciodata, nu l-am vazut sa se agate de ceva aiurea; daca suprafata nu are puncte de sprijin, oricat de mici, inseamna ca nu te poti catara. Nici nu vreau sa ma gandesc ce munca de chinez batran si obosit au avut animatorii, pe de-o parte, si testerii, pe de alta, in momentul in care cele doua sisteme (animatiile si coliziunile) au fost puse in actiune.

Lupta este la fel de fluida si naturala. Intreg sistemul se bazeaza pe contra atacuri, si pe timing precis al loviturii. Poti efectua si lovituri clasice, te poti feri din calea loviturilor, si iti poti tranti adversarii de pamant, insa inima sistemului este atitudinea defensiva pe care Altair o are, bararea continua a atacurilor, pana in momentul in care tasneste decisiv, printr-o animatie de regula demential de brutala si precisa, si isi executa inamicul.

Actiunile ce pot fi intreprinse in timpul luptei (ca de altfel si din restul jocului) sunt contextuale, si se schimba in functie de ce se intampla pe ecran. Sistemul este foarte usor de prins, si de folosit, deci succesul in lupte cu un numar mare de inamici tine doar de abilitatea si atentia jucatorului, si nu interfata defectuoasa. Ca o paranteza, sper ca sistemul sa se pastreze intact si pe versiunea de PC, cand va aparea, din punct de vedere al usurintei in control.

Cat despre arsenal, Altair nu este dotat decat cu o sabie, doua tipuri de cutite, si tepusa ascunsa sub maneca, folosita pentru asasinat. Daca aveti reflexe, tepusa poate fi folosita si pentru contra atacuri, ceea ce presupune cele mai spectaculoase atacuri din joc, insa si risc foarte mare, deoarece un contra atac ratat inseamna automat ca adversarul te loveste, neavand cu ce sa barezi.

Si daca tot zic de tepusa, si de asasinate, jocul este numit Assassin's Creed cu un motiv: ai 9 tinte distincte ce trebuie linistite in scop de story, de care nu ma voi atinge. Fiecare tinta are povestea sa, expusa prin cutscene-uri ce pot fi controlate partial de jucator, precum si abordari diferite ale asasinatului.
Toate misiunile secundare de care vorbeam la inceputul articolului servesc la adunarea de informatii despre tinta. Nu este necesar sa le faci pe toate, ci doar o parte, pentru a avea minimul necesar: unde se afla, cum e pazita, si cand poate fi atinsa.

Odata aflate aceste lucruri, poti declansa misiunea, ce debuteaza cu un cutscene destul de lung si de regula bestial, urmand ca, ulterior, sa ai libertate de actiune. Jocul incepe lejer, cu un "comerciant" nepazit ce se plimba pe strada, nefiind nevoie decat sa va apropiati de el, urmand sa se ajunga la cazemate bine pazite, si secvente scriptate in care iti urmaresti tinta prin multime. Atat urmaririle cat si evadarile de la locul faptei sunt excelent facute; tot orasul stie cine esti, si esti urmarit de zeci de soldati. Plus muzica "de pulsat timpanul" aferenta.

Povestea jocului se invarte in jurul celor 9 tinte, si este construita gradual, avand grija sa iti dea indicii ca nu totul este chiar cum este prezentat "in briefing", insa in acelasi timp avand grija sa te surprinda la final. Un mare punct in plus pentru asta.

Dupa cum am mai mentionat mai devreme, universul este excelent, si la asta contribuie evident si grafica. Desi din punct de vedere tehnic nu esti dat pe spate, nici comparand cu standardele 360, nici cu cele de PC, jocul arata fara nici urma de indoiala excelent, in principal datorita art design-ului foarte bine facut. Poate nu ar fi stricat ca NPC-urile sa fie usor mai detaliate in constructie, iar zona libera dintre orase ar fi putut fi un pic mai variata, si texturata mai atent. Acelasi lucru se aplica si la texturile si level of detail-ul din distanta (de exemplu de peste zidurile orasului) ce arata de-a dreptul urat.

O alta problema grafica minora este numarul destul de ridicat de glitch-uri si flicareli iritante ce apar in anumite zone. Nimic sa te ridice de pe scaun, insa Assassin's Creed este un titlu TripleA pe consola, cu o configuratie unica si o singura placa video; nu este tocmai ok sa vezi buseli grafice in asemenea conditii.
Sonor, avem muzica ce consta in mare in melodii de atmosfera, ce pica destul de bine, FX-uri super ok, si voice acting ce nu m-a dat pe spate. Iar de repetitivitate nu mai zic nimic.
Problema foarte mare, trecand peste acelasi speech multiplicat pana cand iti cade capul pe birou, este ca jocul te introduce intr-un univers aparent autentic in realizarea sa, si apoi reuseste sa te scoata din el (partial) cu accentul american al lui Altair, si cu limba engleza folosita fortat in locuri unde graiul original al zonei ar fi picat mai bine. Spun asta deoarece jocul beneficiaza si de speech in arabeste, sau in franceza si germana (cavalerii cruciati), deci nu am scos-o eu din burta.

Acest speech insa nu este consistent; pe de-o parte esti uimit cum un cavaler cu o armura cat toate zilele navaleste inspre tine cu o sabie de 2 metri (sunt extrem de greu de batut) urland ceva in germana, si apoi observi cu "jumatate de gura" cum un proeminent personaj britanic alt timpului (dupa cum spuneam, fara spoilere) vorbeste cu orice in afara de accent britanic autentic.
Este posibil sa analizez prea mult situatia, insa revin la ideea jocului TripleA, ce a durat atata vreme sa fie realizat: o atentie usor mai mare la detalii in ceea ce priveste sunetul ar fi fost ok.

La final, plusuri si minusuri, in forma digerabila

Tot ce tine de constructia "sandbox-ului", a universului explorabil este exceptional. Animatiile definesc noi standarde pentru orice platforma. Sistemul de lupta este antrenant. Povestea este captivanta, iar maretul "secret" ce majoritatea site-urilor de specialitate de pe net au avut grija sa il strice merita toata atentia, deoarece ofera un grad suplimentar de adancime jocului.
Pentru toate aceste motive Assassin's Creed merita cumparat si savurat.

Apoi, avem punctele negative. Tot ce nu tine de questul principal este repetitiv si neinspirat. La cat de multe animatii distincte are jocul, atat de putine sample-uri sonore sunt prezente. De la speech la pocnituri si buseli. Questurile secundare sunt construite dupa sistemul ctrl-c, ctrl-v. Modalitatile artificiale de prelungire a duratei de joc (adunarea de steaguri ascunse prin regat) sunt penibile, si pot fi considerate mai mult full time job decat fun, atat de sadic sunt plasate.

Avem si situatiile relativ stupide ce tin de game design. Treci peste ele, insa parca ridici o spranceana a mirare cand omori pe cineva in mijlocul pietei publice insa nu esti prins pentru ca apesi A (blend) si faci pe "preotul". Sau ca te sui pe un turn pazit, iar respectivii se uita la tine, "warning bar-ul" clipeste alarmant, insa...nu se intampla nimic. Sau cum, uneori, soldatii te ataca politicos pe rand, mai ales catre inceputul jocului, in loc sa sara macar 2 pe tine, cum se intampla mai incolo.

Deci, merita ?

Merita, si cu varf si indesat. Nu veti primi jocul perfect, ci doar un joc bun, original si de-a dreptul exceptional in anumite momente. Iar asta nu vezi foarte des in ziua de azi.